CERE OFERTA
GALERIE

SOLICITĂ OFERTA

i
i
i
i
i
Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie validate telefonic de către un agent Call Center
Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie transmise către dealerul Suzuki selectat, în vederea primirii de oferte comerciale personalizate.
Sunt de acord să fiu contactat prin:
Telefon
E-mail
Am citit și sunt de acord cu termeni și condiții

NOUL SWIFT HYBRID

COMPARĂ SPECIFICAȚILE

EXTERIOR

Un aspect nou și jucăuș

Noul Swift se distanțează de convențiile stilistice din trecut printr-un design atrăgător al caroseriei, care evocă bucuria pură de a conduce. Are linii rotunjite la nivelul umerilor și jante din aliaj lustruit de 16 inch, puse în evidență de aripi evazate dramatic și o grilă ovală neagră metalizată care pare că te îndeamnă la drum. În fiecare detaliu este o declarație vizuală care spune lumii că știi cum să joci jocul vieții.

MAI MULT DECÂT CULORI

Noul Suzuki Swift este pentru cei care iubesc să se joace și să fie ei înșiși în fiecare moment. Iar alegerea culorii potrivite este primul pas către manifestarea autenticității tale. Descoperă filosofia din spatele culorii dar și simularea 3600 a noului Swift.

Poate ești genul care preferă echilibrul chiar și în fiecare moment de joacă. Ok, atunci modelul de culoarea Frontier Blue Pearl Metallic este pentru tine. Albastrul, cu tonurile sale reconfortante și vesele, îți oferă o senzație de libertate și explorare, transformând fiecare călătorie într-o aventură captivantă.

Pentru cei care găsesc bucurie în fiecare moment petrecut împreună cu prietenii, culoarea devine o expresie a prieteniei voastre. Imaginează-ți o escapadă cu prietenii tăi, în noul tău Suzuki Swift de culoarea Cool Yellow Metallic, în care fiecare moment devine o ocazie de a te conecta și de a crea amintiri de neuitat.

Pentru cei care iubesc aventura și explozia de culoare în fiecare moment, roșul devine un simbol al bucuriei de a trăi. Imaginează-ți o plimbare prin oraș într-o zi însorită, în noul tău Suzuki Swift de culoarea Burning Red Pearl Metallic, care sărbătorește energia și vitalitatea ta contagioasă. Roșul, vibrant și plin de viață, te încurajează să te joci cu fiecare clipă și să te bucuri de experiențele intense și memorabile.

INTERIOR

Designul cabinei orientat către șofer

Cockpit-ul Swift-ului oferă o experiență de conducere cu adevărat captivantă. Proiectat pentru a pune toate instrumentele și comenzile de care aveți nevoie la îndemână, acesta dispune de un tablou de bord și de ornamente ale ușilor față în două tonuri, care conferă habitaclului un aspect sportiv pentru a spori plăcerea de a conduce.

Ceasurile de bord

Grupul de instrumente de măsură sportiv și elegant este echipat cu un panou LCD care vă permite să vizualizați dintr-o privire o gamă largă de informații, inclusiv consumul mediu și actual de combustibil, autonomia de deplasare, limitele de viteză afișate și avertismentele sistemelor avansate de siguranță și de asistență la condus.

Aer condiționat cu reglare automată

Echiparea Spirit include aer condiționat cu panou de control digital și control automat al temperaturii, în timp ce echipările Cool și Passion au în dotare aer condiționat cu reglare manuală.

Prize USB pentru accesorii

Toate echipările includ o priză pentru accesorii DC 12V și o mufă USB pentru conectivitatea dispozitivelor. În plus, echipările Spirit și Passion oferă, de asemenea, prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile (Type-A 2.4Ah, Type-C 3.0Ah).

Scaunele frontale

Designul scaunelor din față reflectă caracterul unic al modelului Swift. Capitonajele părților superioare și laterale ale spătarelor scaunelor din față sporesc confortul șoferului și al pasagerului și conferă scaunelor un aspect dinamic sculptat, completat în mod elegant de modelul geometric al tapițeriei.

Display multimedia de 9 inch

Sistemul audio cu display multimedia de 9 inch este poziționat central, cu afișaj subtil înclinat spre șofer pentru o vizualizare ușoară și operare cu comandă tactilă, În plus, interfața poate fi personalizată și reprezintă suport pentru informațiile de navigație sau pentru afișarea imaginii camerei retrovizoare.

Conectare cu vehiculul

Ecranul sistemului audio poate afișa, de asemenea, informații în timp real referitoare la consumul actual de combustibil, consumul mediu de combustibil, autonomia de deplasare, fluxul de energie al sistemului Mild Hybrid 12V SHVS și diverse tipuri de mesaje de avertizare.

Android Auto și Apple CarPlay

Gata de joacă

Condusul unui Swift este unul plăcut, cu o mulțime de spații de depozitare și dotări în cabină pentru a vă păstra echipamentul și băuturile răcoritoare atunci când sunteți pe drum.

Dotări interioare

Cu scaune confortabile și o gamă completă de dotări, Swift face ca fiecare călătorie să fie plăcută. Există zone de depozitare pentru a păstra obiectele mici organizate și la îndemână, precum și suporturi pentru pahare și sticle pentru băuturile preferate.

Zona pentru bagaje

Zona pentru bagaje are o deschidere largă și joasă pentru o încărcare și descărcare ușoară. În plus, spătarul banchetei spate este fracționabil 60/40 și vă permite să configurați spațiul pentru bagaje în funcție de nevoile dumneavoastră.

SOLICITĂ OFERTA

PERFORMANȚĂ

Puterea de a te distra

Aspectul uimitor al modelului Swift este dublat de un spirit dinamic și agil, concretizat în performanțe care fac din fiecare călătorie o nouă aventură distractivă și captivantă. Indiferent dacă îl utilizați pentru a face naveta, pentru cumpărături, pentru escapade de weekend sau pentru călătorii de agrement, acesta oferă o experiență de condus care vă va face să fiți nerăbdător să porniți din nou la drum.

Noul motor Z12E de 1.2L

Noul Swift încorporează sistemul mild hybrid SHVS de 12 V, o tehnologie avansată care îi sporește performanțele în ceea ce privește reducerea impactului asupra mediului. Sistemul mild hybrid SHVS convertește energia cinetică generată în timpul decelerației, o stochează în bateria cu litiu-ion, iar ISG (Integrated Starter Generator) asistă motorul în timpul accelerării, pentru o eficiență mai mare în ceea ce privește consumul.

Noile transmisii, manuală și CVT

Noua transmisie manuală cu 5 trepte îmbunătățește consumul de combustibil și livrarea de putere, iar schimbarea treptelor de viteză este lină și receptivă pentru a asigura o angajare pozitivă și pentru a oferi dinamism șoferilor care iubesc condusul sportiv. Însă și celor care preferă o transmisie automată le este oferită opțiunea unei transmisii variabile continue (CVT) pentru un confort sporit și pentru mai multă libertate.

Sistem Mild Hybrid SHVS pentru o eficiență energetică sporită

Sistemul ușor și compact Mild Hybrid SHVS al modelului Swift reflectă abordarea ecologică a Suzuki în ceea ce privește designul automobilelor și încorporează un generator de pornire integrat (ISG) și o baterie litiu-ion de înaltă eficiență cu performanțe excelente de încărcare și alimentare.

All Grip Auto

ALLGRIP AUTO este un sistem automat de tracțiune integrală care se cuplează atunci când detectează o pierdere de tracțiune a roților din față. Atunci când este detectată alunecarea roților din față, un vâscocuplaj acționează pentru a transfera cuplul la roțile din spate, oferind tracțiune suplimentară pentru conducerea pe drumuri acoperite de zăpadă sau pe alte suprafețe alunecoase.

Vâscocuplaj

Un vâscocuplaj (ambreiaj hidraulic) poziționat în fața diferențialului spate, utilizează ulei pe bază de silicon de înaltă vâscozitate pentru a transfera cuplul de tracțiune. Atunci când apare o variație de rotație între roțile față și cele din spate, efectul de forfecare cauzat de rotirea roților încălzește uleiul siliconic și îl face să se dilate. Presiunea rezultată din expansiunea uleiului siliconic angrenează un ambreiaj multidisc care transferă cuplul către roțile din spate.

SOLICITĂ OFERTA

SIGURANȚĂ

Caracteristici avansate pentru liniștea ta

Condusul este și mai plăcut atunci când știi că tu și pasagerii tăi sunteți protejați de cele mai recente progrese în materie de siguranță și tehnologii de asistență la condus. Noul Swift dispune de ele din abundență, iar acestea lucrează zi și noapte pentru a te ajuta să rămâi alert, astfel încât să ajungi în siguranță la destinație. Deși nu există niciun substitut pentru obiceiurile de conducere sigure și responsabile, aceste tehnologii avansate te pot ajuta să rămâi concentrat și pregătit să răspunzi la o varietate de condiții de trafic.

Asistența la frânare (DSBS II)

Radarul cu unde milimetrice și o cameră monoculară sunt utilizate pentru a detecta vehiculele, bicicletele și pietonii aflați direct sau în diagonală în fața vehiculului. În cazul în care se pare că este posibilă o coliziune, se emit avertismente sonore și vizuale pentru a alerta șoferul. Dacă șoferul frânează cu o forță insuficientă, sistemul de asistență la frânare se activează automat pentru a ajuta la încetinirea vehiculului. Iar dacă probabilitatea unei coliziuni crește, sistemul aplică automat forța de frânare pentru a ajuta la reducerea forței de impact și la atenuarea pagubelor.

Controlul adaptiv al vitezei de croazieră (ACC)

Sistemul de control adaptiv al vitezei de croazieră (ACC) ajută la reducerea oboselii șoferului în timpul călătoriilor lungi, fiind conectată la sistemul de recunoaștere a semnelor de circulație pentru a-i ajuta șoferi să respecte cu ușurință limitele de viteză afișate. Atunci când comutatorul ACC de pe volan este activat în trafic, sistemul utilizează un radar cu unde milimetrice și o cameră monoculară pentru a măsura distanța față de vehiculul din față și va accelera sau va încetini în funcție de necesități pentru a menține o distanță stabilită.

În cazul în care drumul din față este liber, se va menține viteza cu care se deplasa vehiculul în momentul în care comutatorul a fost activat. (La modelele echipate cu CVT, ACC se dezactivează atunci când autovehiculul se oprește. 
La modelele echipate cu cutie manuală, ACC se dezactivează la viteze de aproximativ 30 km/h sau mai mici)

1. Controlul vitezei constante

În cazul în care nu există vehicule în față, se menține viteza stabilită de șofer.

2. Controlul decelerării

Viteza este redusă pentru a se alinia la viteza vehiculului din față.

3. Controlul vitezei de urmărire

Viteza este menținută pentru a se potrivi cu viteza vehiculului din față.

4. Controlul accelerației

Dacă autovehiculul din față părăsește banda de circulație și există o distanță suficientă față de orice alt autovehicul din față, Swift reaccelerează automat până la viteza setată.

Senzori de parcare în marșarier

Senzorii cu ultrasunete din bara de protecție spate detectează obstacolele la mersul înapoi, iar semnalele sonore de avertizare indică apropierea obstacolului.

Sistem de recunoaștere a semnelor de circulație (TSR)

Funcția de recunoaștere a semnelor de circulație afișează semnele de circulație recunoscute de o cameră monoculară pe afișajul de informații. Aceasta poate fi folosită împreună cu funcția de alertare a depășirii limitei de viteză de pe tronsonul respectiv de drum.

Asistență la menținerea benzii (LKA)

Atunci când este activat controlul adaptiv al vitezei de croazieră, LKA îl ajută pe șofer să mențină poziția vehiculului în centrul benzii de rulare. În plus, în cazul în care detectează că un vehicul sau o structură adiacentă, cum ar fi o barieră temporară sau un alt obstacol, se află prea aproape de vehiculul șoferului, acesta oferă asistență la direcție pentru a menține o distanță de siguranță.

Monitorizarea unghiului mort (BSM)

BSM utilizează senzori radar cu unde milimetrice în bara de protecție spate pentru a detecta vehiculele aflate în unghiurile moarte din spate sau care se apropie de acestea, pe ambele părți ale vehiculului. Atunci când este detectat un vehicul, în oglinda retrovizoare a portierei de pe partea de care se apropie vehiculul apare o pictogramă de avertizare. Dacă șoferul activează semnalizarea de pe partea respectivă, pictograma clipește și se emite un avertisment sonor.

Sistemul de asistență la pornirea din pantă

Când se pornește pe o pantă ascendentă, sistemul de asistență la pornirea din rampă împiedică vehiculul să se deplaseze înapoi timp de aproximativ două secunde, pentru a da timp șoferului să își mute piciorul de pe pedala de frână pe cea de accelerație.

eCall

În cazul unei coliziuni grave, sistemul eCall trimite un mesaj automat cu locația curentă a vehiculului către serviciile de urgență. Sistemul poate fi activat automat de către senzorii de la bordul autovehiculului după un accident sau manual de către ocupanții vehiculului care apasă butonul SOS.

Prevenirea părăsirii benzii de circulație (LDP)

În timpul conducerii, LDP detectează liniile de demarcație a benzilor de circulație din stânga și din dreapta și prezice traiectoria vehiculului. În cazul în care vehiculul începe să devieze de pe banda de rulare din cauza neatenției șoferului, sistemul avertizează șoferul prin emiterea unei alerte audio sau prin vibrația volanului.

Asistență pentru faza lungă

Când farurile sunt reglate pentru faza lungă, iar din sens opus vin vehicule sau există vehicule în față pe sensul de deplasare, ori dacă autovehiculul se află într-o zonă bine luminată, farurile trec automat pe faza scurtă. Farurile revin automat la fază lungă la restabilirea condițiilor inițiale, adică atunci când în fața autovehiculului nu se mai află vehicule care se apropie sau care îl precedă, ori când zona înconjurătoare este slab luminată. (Activă numai la viteze de peste 40km/h.)

Sistem de avertizare la deplasarea în marșarier (RCTA)

RCTA este o funcție de siguranță suplimentară care utilizează senzori radar pentru a detecta și a te avertiza că se apropie vehicule din stângă sau din dreapta atunci când te deplasezi în marșarier dintr-un loc de parcare sau dintr-un garaj.

Sistem de monitorizare a șoferului (DMS)

Sistemul de monitorizare a șoferului are o cameră instalată în panoul de instrumente pentru a monitoriza ochii și fața șoferului. Dacă sistemul detectează că șoferul este somnoros, adoarme sau nu este concentrat asupra condusului, emite o alarmă de avertizare și un mesaj de alertă care apare pe afișajul de informații. *Sistemul se limitează la capacitatea camerei DMS și a senzorului în infraroșu apropiat. Șoferul nu trebuie să se bazeze exclusiv pe acest sistem pentru siguranța în trafic.

SOLICITĂ OFERTA

HOT INFO

Află impresiile la cald ale celor care s-au bucurat de #PLAYSWIFT și experiența de a conduce noul Suzuki Swift.

AUTOEXPERT

Între 21 -23 martie 2024, la Bordeaux s-a desfășurat Pan European Swift test drive, un eveniment dedicat lansării noului model Suzuki Swift. Vlad Florin Micu de la Autoexpert a fost martorul acestui moment și ne împărtășește primele impresii, oferindu-ne o privire detaliată asupra a ceea ce face noul Swift să iasă în evidență.

CITEȘTE MAI MULTE

SHEDRIVES.RO

La o mașină nu contează doar culoarea. Doamnele și domnișoarele știu asta. Ele știu că cea mai importantă este experiența de condus de care se bucură la volanul unei mașini. Laura Antonov de la shedrives.ro ne explică mai bine cum stau lucrurile din perspectiva ei. Prezentă la Bordeaux, la evenimentul de lansare a noului Suzuki Swift de la sfîrșitul lui martie 2024, Laura a avut ocazia să testeze noul model și să-și facă propria părere.

CITEȘTE MAI MULTE

LA VOLAN

Binecunoscutul jurnalist Bogdan Mirică, realizatorul emisiunii TV „La Volan” a testat și el noul Suzuki Swift. Așa cum ne-a obișnuit, Bogdan Mirică ne oferă și acum ultimele știri și detalii legate de noua apariție și senzație în peisajul urban – a patra generație de Suzuki Swift. Să vedem ce are de spus despre acest nou model și spiritul jucăuș al acestuia.

CITEȘTE MAI MULTE

MAI MULT DECÂT EXPERIENȚĂ

Puteți descoperi mai multe despre noul Swift folosind tehnologia Mixed Reality în combinație cu un smartphone sau o tabletă, așezându-l pe masa din bucătărie sau pur și simplu, la dimensiune completă, în propria dvs. alee sau în alt loc atrăgător. Mai mult, folosind opțiunea „Remember your Swift”, poți trimite o imagine a Swift-ului în culoarea și locația ta preferată oricui vrei.

* Apple și App Store sunt mărci înregistrate ale Apple Inc.

DESCARCĂ AICI

* Google și Google Play sunt mărci înregistrate ale Google LLC.

DESCARCĂ AICI

SUZUKI CONNECT

Suzuki Connect utilizează modulul de comunicare de date al vehiculului (DCM) pentru a conecta utilizatorii la vehiculele lor în timp real, permițându-le să profite de funcțiile convenabile prin intermediul aplicației pentru mobil.

Notificare de stare

Notificarea de stare vă va informa atunci când ieșiți din vehicul și plecați fără să încuiați portiera sau dacă uitați să stingeți farurile sau lămpile de avarie. De asemenea, puteți verifica nivelul de combustibil, autonomia și consumul mediu de combustibil pe pagina de pornire a aplicației.

Istoricul de conducere

Funcția vă va permite să verificați și să gestionați datele privind istoricul dumneavoastră de conducere.

Notificari de securitate

Veți primi o notificare luminoasa de avertizare atunci când se aprinde un martor de avertizare în vehicul.

Localizare vehicul parcat

Functia afișează locația în care este parcat vehiculul dumneavoastră pe harta smartphone-ului.

Alerte de perimetru geografic si restricții de circulație

În cazul în care un alt șofer utilizează vehiculul, alerta de perimetru vă notifică atunci când vehiculul părăsește sau intră în zona stabilită în timpul perioadei de timp stabilite. Alerta de restricții vă notifică atunci când vehiculul lipsește după o perioadă de timp stabilită din zona stabilită.

Notificare privind întreținerea periodică

Notificarea privind întreținerea periodică vă va informa despre momentul în care trebuie să efectuați întreținerea periodică și, de asemenea, vă va anunța cu privire la campanii de rechemări și service.

GARANȚIE EXTINSĂ HYBRID PRO

Garanția extinsă Hybrid Pro oferă o extindere a perioadei de garanție standard de 3 ani cu până la 7 ani sau 200.000 km pentru modelele Suzuki echipate cu tehnologie Hybrid și acoperă principalele componente ale vehiculului, inclusiv motorul, cutia de viteze, turbosuflanta și sistemul Hybrid.

Condiții pentru Beneficierea Serviciului

Service-ul și mentenanța trebuie efectuate la timp conform cerințelor specificate în carnetul de garanție Suzuki. Garanția extinsă este valabilă pe teritoriul Europei pentru vehiculele vândute în România.

Perioada și Valabilitatea Garanției

Garanția începe în al patrulea an de la livrarea vehiculului sau când kilometrajul depășește 100.000 km, iar încetarea acesteia se produce la al zecelea an sau la atingerea a 200.000 km, indiferent care apare prima. Valabilitatea garanției se aplică pentru principalele componente ale motorului, transmisiei și sistemului Hybrid, cu excluderea pieselor de uzură rapidă și a materialelor auxiliare.